Baba Dochia (Poezie de Deomid Savca din Costiceni)

Ilustrației de Daniela Olaru

Baba Dochia

(Poezie de Deomid Savca din Costiceni)

E veselă bătrâna
Și-i harnică ca focul:
Se zguduie natura,
Când scutură cojocul.
Ba norul negru-i tras
Ca o perdea spre soare
Şi-ndată-afară-i iarna
Cu vânt şi cu ninsoare;
Ba soarele zâmbeşte,
Ba fulgerul orbeşte
Chiar tunetul trăsneşte!
Iar baba Eudochia
Se-învârtie în loc
Şi-ncepe-a scutura
Un alt frumos cojoc...
Şi iară e viforniţă
Cu roi din fulgii dalbi,
Și iară vine iarna
Ca pe la urşii albi.
Oricât ar vrea Dochiţa
Să scuture cojocul, -
E martie, pe-afară
Se încălzeşte locul...
Se-înalţă mândrul soare,-
Dau ghiocei în floare...
Şi baba Eudochia,-
Cum vede – un ghiocel,-
Îl ia frumos în palmă,
Uitând de cojocel...
Iar primăvara-i spune,
Clipind din ochișori:
„Nu scutura cojoace,-
Ți-oi da mai multe flori...”