Victimele deportărilor comuniste, comemorate la Costiceni (9 iunie 2019)
Zilele acestea se împlinesc 78 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei, când peste 25.000 de persoane, considerate ca „persoane ostile” pentru regimul totalitar stalinist, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan.
Întru comemorarea victimelor regimului stalinist și păstrarea în conștiința publică a paginilor tragice din istoria poporului nostru, duminică, 9 iunie a.c. la Costiceni, raionul Noua Suliță, s-au desfășurat un șir de activități, organizate de către oamenii de cultură și comunitatea parohială locală, la inițiativa Societății culturale „Valea Prutului” și Societății „Golgota” din Cernăuți.
Evenimentul de comemorare a sufletelor nevinovate, inclusiv a celor peste 80 de costiceneni deportați de autoritățile sovietice în perioada anilor 1940-1950, a debutat cu Sfânta Liturghie și slujba parastasului oficiate la Biserica Sfântul Ierarh Nicolae de către preoții Aurel Pițul și Marcel Bivolaru.
La serviciul divin au asistat zeci de oameni de bună credință din Costiceni și satele vecine, oaspeți din orașul Cernăuți, rudele și urmașii celor care au avut de suferit în urma deportărilor.
Ulterior, în curtea bisericii a fost depusă o coroană cu flori la Sfânta Cruce din partea organizatorilor, care au vorbit despre suferințele și pierderile umane din cele trei valuri de deportări, precum și despre ideea înălțării unui monument pe teritoriul sfântului lăcaș în memoria consătenilor exilați de regimul totalitar comunist.
Programul s-a încheiat cu o agapă frățească organizată de comunitatea parohială, prin grija preotului Aurel Pițul.
Mai târziu, oaspeții cernăuțeni au vizitat Muzeul local de Istorie și Etnografie unde au fost familiarizați, de către profesorul Vadim Captari, cu istoria, tradițiile și cultura din Costiceni.

Manifestarea a continuat la biblioteca satului, unde a avut loc o masă rotundă cu genericul: „Deportările staliniste – crimă împotriva umanității”.
Activitatea a fost onorată de prezența și alocuțiunile rostite de istoricul Vadim Captari, de poetele populare Zinaida Smochină-Rotatu și Victoria Vataman, de urmașii deportaților costiceneni Zinaida Cocostârc și Ludmila Nicorici, de activiștii publici Octavian Bivolaru și Vasile Rauț, de președintele Organizației veteranilor Costiceni, Zinaida Coșcodan, de veteranul învățământului public Octavian Voronca, ziarista Maria Toaca.

De asemenea, la întâlnire au participat elevii școlii din Costiceni, însoțiți de profesorul Vladimir Rața, care au interpretat câteva cântece folclorice de dor și jale.
Valea Prutului
0 Comentarii