Satul Răchitna: Țărănimea moldoveană sub stăpânirea țaristă în anul 1816

Într-o jalobă, adresată, la 15 februarie 1816, „cinstiţilor boieri” ai Departamentului Guvernului Regional al Basarabiei, locuitorii satului Răchitna din ţinutul Hotin au exprimat următoarele dorinţe, după ce s-au plâns în privinţa condiţiilor grele de viaţă ce deveniseră sub ruşi:
„Tare multe am tras şi mai înainte cu oştile, dar şi acum di când s-a închis Prutu, încă şi mai multe. Că pe tot ceasul dăm di toate şi nimeni nu ni mai întreabă de mai avem de unde da. Încât acum au rămas din cei mai mulţi nu avem nici ce mânca de mulţimea havalelilor (Prestaţie) ce facem în toate zălele cu cosări (Cosirea) şi cărături di fân, cu faceri şi cu cărături di feliuri di lemni şi cheresteli, încă şi pe la Basarabia (adică, zona de sud a Basarabiei), şi la Chişinău, pe la Briceni şi pe aiure, cum şi stânjeni di lemni, dar podvodărituri oşteneşti cu cară cu boi peste tot locul, cum şi poştili din sat în sat peste tot locul, pin tot ceasul, pe la toţi ofiţării, şi slujbaşii, şi cazacii, şi săldaţii cu cai cu căruţi, cu cară cu boi, întrebat, neîntrebat, cu poroncă şi fără poroncă, care cum apucă ni întrebat şi eu bani; dăm pentru surugii goştină, desătină şi câte altădată săldaţii şi cazacii la fartiri (de la cuvântul rusesc kvartira) – a găzdui, a încartirui) ţânem şi hrănim, şi luându-ni cu săla cele ce găsesc pe la casăli noastre şi mănâncă, ba încă ni bat să le dăm ceea ce nu avem, şi apoi ni fac cu frică di li dăm şi cfitanţăe (chitanţă) şi câte alte nevoi tragem, precum ştie cinstita părcălabie. Strajă pe hraniţă dăm în toate zălili. Di vite cu totul ne-au sărăcit şi tălharii că le fură. Şi di ceea parte la nemţi s-au rădecat străjăle şi numai a noastră au rămas di ni năcăjăm încât nici după tălhari nu ne lasă să mergem ca să ni căutăm vitele în pripă precum mai înainte eram slobozi şi nu ni se pote fura vitele ca acum. Şi pâne când dă Dumnăzău de să faci mai gloată, ne o mănâncă alţii precum arătăm, iar nu ca mai înainte să putem vinde unde ni era voia, şi pâine şi vite şi orice avem din munca noastră. Acum cu totul ni s-au închis aleşverişul (vânzare, negoţ), şi sântem opriţi şi nici chirie di sare, şi vin şi altele ca mai înainte nu avem şi nu ştim ce să mai facem. Numai mila împăratului poate să ni scape de pieire întru care ni aflăm. Că de ar da Maica Precista năstav să ni rădice greutăţile aceste şi să ni lase în obiceiurile noastre cele moldoveneşti care am apucat de la bătrânii noştri şi să venim în floare precum am fost, ca să slăvim numele împăratului, noi, şi în urmă şi urmaşii noştri, şi să petrecem totdeauna supt dregătorii Moldovii, pământeni de ai noştri, precum sântem deprinşi şi ne înţelegem în vorbă. Că noi alte rânduieli nu pricepem şi numai cât ni să adaog năcazurile şi greutăţile noastre”.
Au subscris: Neculai Bordeiu, Ştefan Roşca, Ichim Bobeşti, Ion Ciupauca, Tanasă Dascalul, Vasile Bordei, Toader Prodan, Vasile Bobeşti „vornic şi tot satul Rachitna, ţânutul Hotinul”, Grigore Dascăl, care a „scris cu zăsa satului”.

Sursa: L.T. Boga, Ţărănimea moldoveană şi stăpânirea rusească în anul 1816 - „Şcoala Basarabiei”, 1919, nr. 1, p. 2-3
În foto: țărani români din Basarabia

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii