Istoria zbuciumată a uneia dintre cele mai vechi case țărănești din Costiceni

Casa lui Vasile Sagin al lui Leontie din Costiceni este una dintre puținele case tradiționale țărănești care s-au păstrat până în ziua de azi. Construită la începutul secolului XX, această casă are o istorie bogată, dar în același timp zbuciumată. De-a lungul anilor, sub diferite stăpâniri, locuința a găzduit sediul primăriei Comunei Costiceni, apoi punctul central al Gospodăriei Agricole Colective „Vatutin”, ulterior fiind transformată în prăvălia satului.

Doamna Galina Sagin, nepoata lui Vasile Sagin, cunoaște cel mai bine povestea casei:

„Această casă a fost construită la începutul secolului XX de către moșul meu, Vasile Sagin al lui Leontie (d.1933), împreună cu bunica mea, Anița Ciolacu, care a decedat în 1954, la vârsta de 90 de ani. Casa bunicilor mei a avut o istorie bogată, adăpostind de-a lungul anilor primăria satului, sediul gospodăriei colective agricole și magazinul din sat.

În anul 1911, satele de pe Valea Prutului au fost grav afectate de o mare inundație. Râul a ieșit din albie și a inundat numeroase gospodării. La Mămăliga, apele au distrus o mulțime de case situate pe malul Prutului. Din acest motiv, țăranii au fost nevoiți să se mute cu traiul mai sus, pe deal. Moșul meu avea o brigadă de lucrători și s-a angajat să construiască noi locuințe. La acea vreme, toate casele erau proiectate din lemn. Bunelul a construit foarte multe case și la Costiceni, fiind un tâmplar iscusit.

În satul nostru, casele mari și spațioase erau rar întâlnite. Bunelul a proiectat propria casă în așa fel încât să poată oferi în chirie câteva dintre camere. În perioada administrației românești, acest lucru a făcut ca în această casă să funcționeze primăria satului.

Bunelul Vasile a avut mai mulți copii, însă soarta a fost nemiloasă cu ei. Majoritatea au murit la vârste fragede sau în timpul războaielor. Tatăl meu, Petru Sagin (n.1914 - d.1980), a fost printre cei care au supraviețuit. După instaurarea puterii sovietice, el a suferit enorm. La 2 august 1947, tata a fost condamnat la zece ani de închisoare, fiind întemnițat la Herson. Motivul acuzației a fost că deținea 5 hectare de pământ, ceea ce l-a încadrat drept „chiabur”.

Ceilalți membri ai familiei au fost alungați de pe pământul strămoșesc, iar casa construită de Vasile Sagin a fost confiscată și transformată în sediul „pravleniei colhozului” (ocârmuirea gospodăriei agricole colective). O mare parte din averea familiei a fost „împărțită frățește” între primul secretar al partidului comunist din raionul Noua Sulița, Feodor Jelenko, șeful miliției raionale de atunci și „activiștii bolșevici” din sat. După numeroase cereri insistente venite din partea bunicii Anița, conducerea locală le-a oferit o locuință la marginea satului, care aparținea unor săteni deportați.

După moartea lui Stalin, tata a fost eliberat din închisoare. Era mereu stresat, deprimat și mohorât. Niciodată nu ne-a povestit despre cei șase ani petrecuți în pușcărie. Era un subiect tabu și permanent evitat.

Cu toate acestea, tata Petru nu a abandonat lupta. S-a zbătut ani la rând, cerând insistent restituirea casei părintești, confiscate în mod nedrept în folosul statului. A bătut la toate ușile birourilor, însă totul a fost în zadar. În cele din urmă, după ce s-a adresat la Curtea Supremă de Justiție, a reușit să-și recapete casa cu condiția de a oferi o odaie pentru amenajarea magazinului satului.

Acest magazin, care inițial a fost unul alimentar, apoi de îmbrăcăminte, a existat până în anul 1968. Printre vânzători s-au numărat Mihai Sucevan, Vasile Ivanes, Liuba Gheba, Liuba Vataman, iar ultimul vânzător a fost Nichita Postolachi.

În urma inundației din 2008, mai multe case vechi din sat s-au dărâmat, însă casa bunicului meu a rezistat”.

A consemnat Sergiu Barbuța

Valea Prutului

Casa lui Vasile Sagin al lui Leontie în perioada românească