Casa lui Vasile Leontie Sagin este una dintre puținele case tradiționale țărănești care s-au păstrat până în ziua de azi la Costiceni. Aceasta a fost construită la începutul secolului XX și are o istorie bogată, dar în același timp zbuciumată. Decenii la rând, sub diferitele stăpâniri, imobilul a găzduit primăria, sediul gospodăriei colective agricole și prăvălia satului Costiceni.
Cea care cunoaște cel mai bine povestea casei este doamna Galina Sagin, nepoata lui Vasile Sagin.
„Această casă a fost construită la începutul secolului XX de către moșul meu Vasile al lui Leontie Sagin (d.1933), împreună cu bunica mea Anița Ciolacu, decedată în 1954, la 90 de ani. Casa buneilor mei a avut o istorie bogată, găzduind decenii la rând primăria, cârmuirea gospodăriei colective agricole și magazinul din sat.
În anul 1911 satele de pe Valea Prutului au fost grav afectate de puhoi. Râul a ieșit din albie și a inundat foarte multe gospodării. La Mămăliga apele au răvășit o mulțime de case situate pe malul Prutului. Prin urmare, țăranii au fost nevoiți să se mute cu traiul mai pe deal. Moșul meu avea o brigadă de lucrători și s-a angajat să construiască locuințe noi. Pe atunci toate casele erau proiectate pe bază de lemn. Bunelul a construit foarte multe case și la Costiceni. Era un tâmplar iscusit.
Pe atunci, în satul nostru nu se prea construiau case mari și încăpătoare. Bunelul a proiectat propria casă în așa fel, încât să poată oferi spre închiriere câteva dintre odăi. În perioada administrației românești, datorită acestui lucru, în această casă a funcționat primăria satului.
Bunelul Vasile a avut mai mulți copii, însă soarta a fost nemiloasă cu ei. Majoritate au murit la vârste fragede sau în timpul războaielor. Printre cei care au supraviețuit s-a numărat tatăl meu Petru (1914 - 1980). După instaurarea puterii sovietice el a avut foarte mult de suferit. La 2 august 1947 tata a fost condamnat la zece ani de închisoare, fiind întemnițat la Herson. El deținea 5 hectare de pământ și tocmai pentru acest motiv a fost incriminat drept „chiabur”.
Ceilalți membri ai familiei au fost alungați de pe pământul strămoșesc, iar casa construită de Vasile Sagin a fost transformată „pravlenia” colhozului. O bună parte din averea familiei a fost „împărțită frățește” între primul secretar al partidului din raionul Noua Sulița Feodor Jelenko, șeful miliției raionale de atunci și „activiștii” din sat. După mai multe solicitări insistente, venite din partea bunicii Anița, conducerea locală le-a oferit pentru trai o locuință la marginea satului, care aparținea unor săteni deportați.
După moartea lui Stalin, tata a fost eliberat din închisoare. Era mereu stresat, îngândurat și mohorât. Niciodată nu ne-a povestit despre cei șase ani petrecuți în pușcărie. Era un subiect tabu și permanent ocolit.
Cu toate acestea tata Petru nu a lăsat lucrurile baltă. S-a zbătut ani la rând, cerând insistent restituirea casei părintești, confiscate în mod nedrept în folosul statului. A bătut pe la toate ușile de birouri, însă totul a fost în zadar. Într-un final, după ce s-a adresat la Curtea Supremă de Justiție, a reușit să-și recapete casa cu condiția de a oferi o odaie pentru amenajarea magazinului satului.
Acest magazin, care de la început era unul alimentar, apoi de îmbrăcăminte, a existat până în anul 1968. Au lucrat în calitate de vânzători Mihai Sucevan, Vasile Ivanes, Liuba Gheba, Liuba Vataman. Ultimul vânzător a fost Nichita Postolachi.
În urma inundației din 2008 mai multe case vechi din sat s-au dărâmat. Casa bunelului meu a rezistat”.
Valea Prutului
.jpg)
0 Comentarii